Sesiunea de teste de două zile organizată de Pirelli pe modernul circuit Paul Ricard din sudul Franței, încheiată astăzi în jurul orei 16.00, a avut drept scop dezvoltarea celei mai noi generații de pneuri de ploaie – full wet. Ferrari, McLaren și Red Bull au luat parte la acest test, acceptând invitația Pirelli trimisă către
Întâlnire între acţionarii F1 la sediul Pirelli
O întâlnire ce va fi organizată de către Pirelli la cartierul general de la Milano săptămâna viitoare, îi are drept invitați pe principalii acționari ai Formulei 1. Întâlnirea are drept scop discutarea țintei de performanță pentru pneuri în lumina regulamentelor aprobate pentru 2017. Pirelli consideră această întâlnire de o importanță vitală, scopul fiind acela de
Todt l-a rugat pe Papă să se roage pentru Schumacher
Jean Todt fostul director al echipei Ferrari si actualul presedinte al FIA, a declarat despre bunul sau prieten Michael Schuamcher: „este dureros sa il vad pe Schumacher asa cum este si in mod intamplator deseara il voi vizita si voi fi alaturi de el. Nu vreau sa compar accidentul lui cu cel al lui Jules,
Primele teste din 2016 vor avea loc pe 25 şi 26 Ianuarie
Pirelli organizează o sesiune de teste pentru pneuri de ploaie pe circuitul Paul Ricard între 25 și 26 ianuarie. Testul de două zile se va axa doar pe pneurile de ploaie (full wet) și nu pe penurile intermediare. Vor fi testate diferite pneuri prototip de ploaie. Cele trei echipe care vor lua parte la test
A murit Tyler Alexander, unul dintre fondatorii echipei McLaren
Tyler Alexander a murit astazi la varsta de 76 de ani dupa o viata petrecuta in cadrul echipei McLaren din care s-a retras in anul 2008, participand activ la primul titlu mondial castigat de Lewis Hamilton. El a studiat sa devina un inginer de aviatie dar la inceputul anilor ’60 a ajutat un prieten sa
