Ce ar putea fi în Abu Dhabi?

În Abu Dhabi piloţii parcurg 55 de tururi a câte 5554m şi turul în medie se parcurge cu 1:43:000s iar distanţa totală a cursei va însuma 305,355km. Vitezele se schimbă de 68 de ori pe un tur şi acceleraţia este la maxim într-o proporţie de 73% din lungimea circuitului. Schimbul de pneuri la boxe durează circa 21 de secunde şi consumul de combustibil este de 2,8kg/tur. Apăsarea aerodinamică a circuitului este una ridicată fiind răsplătit şi monopostul cu o tracţiune foarte bună.

Ce ar putea fi?

Vremea ca şi în ultimele 3 curse nu ne dă bătăi de cap. Lupta va fi tot mai aprinsă şi chiar dacă aici, pe acest circuit cei de la Red Bull par de neatins s-ar putea să fie totuşi încurcaţi atât în calificări cât şi în cursă. De cine? De McLaren şi de Alonso.

Mark foarte aproape de colegul său în calificări şi nu este exclus să îl învingă. Vettel trebuie însă doar să rămână calm şi să nu îşi piardă cumpătul. Ştim încă că dacă nu conduce cursa lui Sebastian îi este mai greu să ajungă primul. Oricum astăzi Joi toate arăta bine pentru el şi echipa Red Bull. Şi în cel mai rău caz obţin doar un podium.

Button nu poate face foarte multe în cursă pe un asemenea circuit. Adică faptul că el este mai bun în cursă adesea ca şi Hamilton aici nu îl va ajuta prea mult. Mai ajutat va fi cel care pleacă de pe cea mai bună poziţie a grilei şi ca de obicei acesta va fi Lewis. Motorul Mercedes şi buna tracţiune a celor de la McLaren ar putea să furnizeze surprize plăcute pentru suporterii săi. Şi lor le acordăm minim un loc pe podium.

Ferrari vor lua şi ei un loc pe podium prin Alonso; care va fi acesta însă nu putem şti. Dar metronomul spaniol nu prea are cum să nu obţină un rezultat bun, doar că el are nevoie de unul foarte bun. Frumoasă declaraţia lui de ieri: “dacă ţi se rupe spada, atunci lupţi cu dinţii”. Sigur îl va învinge pe Felipe fiindcă acesta are altceva pe maşină aşa cum a admis şi după cursa din India şi a declarat că nu a alergat cu acelaşi specificaţii pe maşină ca şi colegul său. Şi e normal ca Ferrari să încerce orice pentru a-i asigura titlul lui Fernando.

Lotus sunt clar a 4 forţă, mult în faţa locului 5 dar şi în spate faţă de primii 3. Au admis că aripa spate mobilă (DRS) nu a funcţionat cum se asteptatu şi că nu o vor mai folosi în acest an. Deci tot în aceaşi notă îi vedem şi în următoarele 3 curse. Maxim un loc 5.

Şi cei de la Mercedes au admis că nu ştiu încă dacă la anul vor folosi DRS-ul pasiv care va fi permis de regulament fiindcă până acum nu au reuşit să îl facă să funcţioneze. Ar fi posibil însă să obţină nişte puncte aici germanii după ce nu au văzut nici unul în ultimele 3 curse.

Sauber vor fi mai buni aici decât în alte părţi. Ar putea să fie a 5 maşină ca viteză şi competivitate. Dar Hulkenberg va dori să îi învingă aşa că va fi interesant.

Force India vor putea să obţină iarăşi nişte puncte însă mai greu decât până acum. Apăsarea aerodinamică necesară pe circuitul din Abu Dhabi nu e pentru maşina lor. Nu vedem cum Nico ar putea fi învins de Paul dar nu este exclus.

Cei de la Williams ar putea fi surpriza plăcută. Dar nimic nu e garantat acum că lucrurile s-au aşezat şi că cei mari şi tari ştiu ce au de făcut. Orişicum când spunem surpriză ne gândim la un loc 7-8, nu mai mult.

Toro Rosso şi ei mai buni pe acest circuit decât în India dar nu îi vedem în puncte fiindcă nu îi vedem în ultima sesiune din calificări.

Caterham pe nicăieri. Adică nici mai aproape de Toro Rosso şi nici prea departe de Marussia.

Marussia iar vor fi în spatele lui Pedro în calificări. Sigur că în cursa nu are maşină  veteranul că să mai rămână în faţa lor. Dar le arată celor de la HRT că e bine să  îl aibă în echipă.

Calificări primii 10: Hamilton, Vettel, Webber, Alonso, Massa, Buton, Raikkonen, Hulkenberg, Maldonado, Rosberg sau Perez.

Cursă primii 10: Vettel, Hamilton, Alonso, Webber, Massa, Button, Grosjean, Hulkenberg, Perez, Rosberg sau Schumacher.

Forţa maşinilor în Abu Dhabi: Red Bull, McLaren, Ferrari, Lotus, Williams, Mercedes.

Un comentariu

  1. Multmesc pentru articol, unul foarte bun din punctul meu de vedere.
    Sint foarte curios cum vor fi strategiile in cursa. Anul trecut a fost diferenta foarte mare intre pneurile soft si hard, din aceasta cauza pilotii au folosit pneurile hard doar la sfarsit si doar pentru ca erau obligati sa le foloseasca.
    Interesant ca in India anul trecut s-a mers pe doua iesiri la boxe iar anul asta doar una. Sa fie posibil si la Abu Dhabi sa se treaca de la doua iesiri la una ?
    Cine va risca sa o faca ? Sau vor face toti pilotii la fel ?

Comments are closed.