Pneurile acodate de F1 Manager pentru cursa din Barcelona

Schimbul de pneuri!

Schimbul de pneuri ale piloţilor de Formula 1 va fi realizat de echipa F1 Manager după fiecare cursă. Vom acorda pneurile în funcţie de prestaţia piloţilor la fiecare mare premiu, cea mai bună prestăţie fiind cotată cu pneurile superuşoare şi cea mai slabă cu pneurile de ploaie. Adică nota 6 este maxim şi nota 1 este minim. Nu se va ţine cont de prestăţia maşinii sau de alte lucruri care nu sunt sub controlul direct al piloţilor. Dar de pneurile Pirelli să ţinem cont?

Marele Premiu din Barcelona     

Jenson  Button

Cunoscut pentru pilotajul său lin şi lipsit de agresivitate asupra pneurilor, nu a reuşit deloc în Barcelona să le înţeleagă. Iar în calificări nu a reuşit să intre în fereastra de funcţionare a acestora dar în sens invers, adică nu a reuşit să le încălzească suficient în condiţii de temperatură la sol de 40◦ Celsius. Şi în cursă după ultimul schimb Hamilton pe pneuri mai uzate a fost mai rapid decât el şi cu peste o secundă pe tur. Suntem nevoiţi să îi acordăm lui Button doar pneurile medii.

Lewis Hamilton

Da, Hamilton a fost singurul pilot care a terminat cursa cu numai două treceri pe la boxe şi în acest timp a reuşit să urce 16 poziţii. Nu a fost nicicum vina lui pentru descalificarea suferită, a avut răbdare, a făcut depăşiri curate la care pot lua aminte rivalii săi şi în special Schumacher. Nu ştim cine îl putea învinge dacă pleca din prima linie. Şi a fost şi calm după ce din nou a  avut o mică problemă la boxe când a lovit un pneu schimbat de mecanici. Îi acordăm pneurile superusoare.

Sebastian Vettel

Vettel a  mers bine în ultimele antrenamente libere. Cel mai bine! Iar peste două ore nu a mai găsit aderenţa necesară după cum chiar el a mărturisit. Dar a făcut o cursa foarte bună şi deşi a fost penalizat, penalizare care l-a costat cel puţin 12 secunde a terminat pe locul 6, plecat fiind de pe 7. Şi vestea bună este că după aşa o cursă dificilă conduce campionatul împreună cu Alonso. F1 Manager îi acordă pneurile superuşoare.

Mark Webber

Webber după problemele avute în calificări, probleme venite de la inginerii săi nu de la el, nu a reuşit să facă ceva în cursă, ceva ce să îl facă să între în puncte. A plecat de pe poziţia a 11 şi tot acolo a şi încheiat. Nici vorba să îşi păstreze obiceiul din acest an şi să termine pe locul 4. Ritmul său de cursă nu a fost rău sau inferior cu mult colegului său, dar nu a reuşit să facă depăşirile la momentul potrivit şi asta l-a ţinut mult timp în spate. Pneurile medii.

Fernando Alonso

A avut un start frumos şi la fel ca şi anul trecut a condus cursa din Barcelona după primul viraj. Părea oarecum în control şi după greşeala de la boxe a echipei Williams care l-a costat cam 3 secunde pe Maldonando ar fi trebuit să rămână în faţă, dar nu a fost aşa. Credem că a greşit pentru faptul că nu a intrat mai repede la boxe la ultimul schimb de pneuri. Nu el, cât echipa. Dar Alonso a obţinut în calificări al treilea cel mai bun timp şi locul 2 în cursă şi conduce clasamentul piloţilor alături de Vettel – cu maşina pe care o are – ceea ce ne face să spunem că este cel mai bun pilot de până acum. Pneurile superușoare pentru veteranul spaniol.

Felipe Massa

A avut un start din nou bun câştigând 5 poziţii în primul tur. A fost în faţa lui Hamilton până să primească penalizarea care l-a aruncat din nou în spate şi nu a mai putut face nimic. Credem că un întreg munte de piatră stă pe umerii lui Felipe după aceste prime 5 curse şi ni se pare tot mai probabil să îşi încheie activitatea din Formula 1 odată cu mentorul său Michael Schumacher. Adică anul acesta. Pneurile uşoare.

Michael Schumacher

Start de cursă bunicel, l-a depăşit pe Vettel şi în al treilea viraj nu a reuşit să câştige poziţii deşi îi părea la îndemână acest lucru. Apoi în al 12 tur dezastru. Şi-a pus mâinile în cap şi a aruncat volanul. Credem că sub masca lui foarte liniştită şi încrezătoare se ascunde o presiune mai mare decât cea de pe umerii lui Felipe. Presiunea rezultatelor, a podiumului. Trebuie să îşi admită asta şi să aibă grijă pe circuit. E drept că din  toate abandonurile de până acum, doar acesta i se poate imputa. Dar nu trebuia să vină în acest moment. Avea şanse bune să obţină o poziţie care să îl scoată de pe ultimul loc din clasament. Nu ştim cum o va face în Monaco unde va fi penalizat cu 5 poziţii pe grila de start. Pentru prima dată în acest an ne îndoim că lucrurile pot merge şi în favoarea lui la un moment dat. Pneurile tari şi nu cele de ploaie asta numai fiindcă Senna a frânat mai repede şi a schimbat direcţia de două ori inainite de coliziune.

Nico Rosberg

Şi el a câştigat o poziţie la start. Apoi a făcut o cursă bună, dar cum pneurile sunt cele ce hotărăsc lucrurile în vremurile acestea prin F1 nu a reuşit să termine decât pe locul 7 şi asta cu şansă fiindcă a reuşit să îl ţină pe Lewis în spate în ultimul tur, nu însă şi pe Kobayashi şi Vettel. Şi tânărul german tace şi face, şi a făcut ce a făcut şi este la numai 20 de puncte în spatele compatriotului său de pe primul loc. Pneurile uşoare.

Kimi Raikkonen

Pneurile au o prea mare importanţă dar iată că Raikkonen se descurcă cu ele. A pornit bine în cursă şi a urcat imediat până pe poziţia a treia iar apoi a făcut o cursă bună şi constantă. Echipa Lotus se pare că ştie să meargă şi rapid pe aceste pneuri, de care am obosit să tot vorbim. În acest moment noi îl credităm pe Kimi cu prima şansă la titlul mondial din 2012. Ar fi un deliciu. Pneurile superuşoare.

Romain Grosjean

A făcut ceea ce trebuia să facă în cursă și a obținut puncte, multe puncte. A rămas însă în urma colegului său cam mult şi în afară de ultimul schimb de pneuri Kimi a fost mai rapid decât Grosjean în medie cu peste jumătate de secundă pe tur. Oricum a dat dovadă de stăpânire de sine şi dacă la începutul sezonului nu îl vedeam în Fromula 1 decât ca pilot impus acum admitem că îi dăm o șansă. E drept că şi cu o maşină foarte bună. Pneurile uşoare.

Paul di Resta

Aşa cum am anticipat, cei de la Force India nu au o maşină la acelaşi nivel ca cea de anul trecut. Di Resta nu s-a descurcat pe pneurile tari şi a pierdut poziţie după poziţie. A fost depăşit şi de cei de la Torro Rosso. Este evident că ei cu Torro Rosso sunt cele mai lente maşini din campionat, nemaiţinând cont de ultimele 3 echipe. Pneurile tari pentru Di Resta.

Nico Hulkenberg

A muncit mult, foarte mult şi aproape jumătate de cursă a reuşit să îl ţină pe Webber în spatele său, ceea ce nu e puţin lucru. În calificări a fost la o distanţă minimă faţa de colegul său şi a reuşit să obţină şi un punct cu această maşină care este pe nicăieri momentan. Pneurile superuşoare.

Kamui Kobayashi

Oare dacă nu avea probleme la maşină în ultima sesiune din calificări şi ar fi obţinut un timp care să îi permită să plece de pe locul 5, 6 unde ar fi ajuns Kamui? Plecat de pe poziţia a 9-a cu multă răbdare şi tenacitate şi-a făcut loc şi a ajuns până pe locul 5. În cursă ni se pare constant mai bun decât colegul său iar calificările sunt împărțite între cei doi. Pneurile superușoare.

Sergio Perez

El a plecat de pe locul 5 dar în urma unui acroşaj cu Grosjean a intrat la boxe să schimbe pneurile în turul 2 şi apoi a avut probleme cu transmisia şi a abandonat. El spune că Grosjean l-a lovit pe el şi îl credem, de aceea îi acordăm pneurile medii.

Daniel Ricciardo

S-a descurcat mai greu în cursă decât colegul său şi la un moment dat părea că se apropie de Webber şi Hulkenberg dar pneurile l-au lăsat şi a pierdut şi o poziţie în dauna lui Jean-Eric. Pneurile medii.

Jean-Eric Vergne

Acum are 4 curse din 5 când termină în faţa colegului său şi de data aceasta chiar direct printr-o depăşire curată care dacă o efectua mai repede poate îl încurca şi pe Webber ţinut în spate de Nico. Pneurile superuşoare.

Pastor Maldonando

La învingătorul cursei ce să mai zici? Mai ales când merge şi bine şi face faţă presiunii aşa de bine cum a făcut Pastor. Întârziat şi la boxe de către echipa sa cu circa 3 secunde la a două oprire, Maldonado a fost liniștit, curajos şi şi-a văzut de treaba sa. După cursă a declarat că se vede un aspirant la titlul mondial. Ei bine, nu credem că este înfumurare ci doar multă încredere în el şi în echipă lucru care nu ar trebuii să îi facă rău. Dar până la sfârşitul cursei de la Monaco mai sunt 12 zile şi vedem atunci ce mai face Williams-ul condus de el. Pneurile superuşoare.

Bruno Senna

Greşeală din calificări o punem pe seama lui, pe când cea din cursă nu prea sau deloc. În cele 12 tururi însă ritmul de cursă a fost mai lent cu 2 secunde pe tur decât Maldonado. Asta şi datorită traficului într-o anumită măsură dar totuşi prea lent faţă de Maldonado. Pneurile tari.

Heikki Kovalainen

Chiar ar merita şi finlandezul o echipă mai bună să vedem ce ar face. Nu credem că s-ar face de ruşine. De exemplu lângă Kimi Raikkonen cum i-ar sta? Îşi face treaba şi e mai rapid constant decât colegul său. Pneurile superuşoare.

Vitaly Petrov

De Petrov s-a cam zâmbit pe sub mustăţi în urma declaraţiei sale că circuitul de la Mugello este periculos şi că nu e potrivit pentru F1. Nu fiindcă nu ar fi, dar fiindcă cumva el nu ştie ce înseamna nu de mult Formula 1. Desigur că securitatea pilotului este crucială, dar dacă ar fi eliminat de tot orice risc atunci parcă nu ar mai fi F1. Face ce face şi chiar şi când pleacă din faţa colegului său termină în spatele lui. Pneurile medii.

Timo Glock

Bătut prima dată în calificări de colegul său dar în cursă – în urma abandonului lui Pic – a terminat în faţa lui. Greu de apreciat. Însă cât a fost în cursă Pic a avut un ritm de cursă mai bun decât Timo. De aceea îi acordăm pneurile medii.

Charles Pic

Ei bine fiindcă l-a bătut în calificări şi colegul său şi fiindcă retragerea din cursă nu a survenit numai datorită greşelii sale, ca şi încurajare îi acordăm pneurile medii.

Pedro de la Rosa

Pneurile superuşoare. Asta fiindcă a terminat pe cea mai bună poziţie de până acuma: 19, chiar dacă a fost ultima.

Narain Karthikeyan

Pneurile medii.

2 comentarii

  1. Post By grozav

    Michael Schumacher a luat cele mai slabe pneuri? care ii ordinea acestora?

    1. Post By F1 Manager

      Ordinea este cea descrisa si la inceputul articolului: „în funcţie de prestaţia piloţilor la fiecare mare premiu, cea mai bună prestăţie fiind cotată cu pneurile superuşoare şi cea mai slabă cu pneurile de ploaie”

Comments are closed.