Schimbul de pneuri
Schimbul de pneuri ale piloţilor de Formula 1 va fi realizat de echipa F1 Manager după fiecare cursă. Vom acorda pneurile în funcţie de prestaţia piloţilor la fiecare mare premiu, cea mai bună prestaţie fiind cotată cu pneurile superuşoare şi cea mai slabă cu pneurile de ploaie. Adică notă 6 este maxim şi notă 1 este minim. Nu se va ţine cont de prestaţia maşinii sau de alte lucruri care nu sunt sub controlul direct al piloţilor.
Marele Premiu din Monaco
Jenson Button
Prietenul nostru Jenson a avut calificări slabe şi o cursă în care nu şi-a găsit nicicum ritmul. Și strategia e drept că până la urmă nu a fost cea mai bună, dar una peste alta este a doua cursa consecutivă în care nu punctează și care pare să îi fi slăbit încrederea în sine. Nu putem să îi acordăm decât pneurile tari, adică notă 3 din 6.
Lewis Hamilton
Hamilton a plecat de pe poziţia a 3-a dar deşi a reproşat echipei pierderea celor două poziţii la boxe, timpii arăta că acestea au fost pierdute în tururile lente făcute de Lewis sau în cele rapide făcute de Alonso. Mulţi îl cotează ca cel mai bun pilot din campionat pe Hamilton şi atunci ar trebuii să se descurce şi cu o maşină care nu este cea mai rapidă tot timpul. Nu s-a descurcat. Pneurile medii, nota 4.
Sebastian Vettel
Vettel şi-a văzut de treaba şi a făcut o cursa bună spre foarte bună. Plecat de pe locul 9 a ajuns pe poziţia 4 ceea ce este deosebit de greu de realizat pe circuitul monachez. Calificările au fost slabe şi a acuzat setarea maşinii, oricum scorul este 4 la 2 în calificări pentru Webber in 2012. Îi acordăm nota 5 adică pneurile uşoare.
Mark Webber
Michael l-a învins în calificări cu numai 0,08s şi Webber intr-o maşină evident nu cea mai rapidă a reuşit să îşi apere poziţia şi să facă istorie pentru el şi pentru Red Bull prin victoria obţinută. Ne scoatem pălăria în faţa lui Webber şi îi acordăm nota maximă 6 încălţându-l cu pneurile superuşoare. Credem că această primă victorie din sezon chiar îi va da aripi în continuare şi afirmăm că este un pretendent serios la titlu.
Fernando Alonso
A reuşit de la start să câştige o poziţie deşi a fost lovit de Grosjean. Apoi a făcut o cursa bună, a fost rapid când a trebuit şi l-a depăşit şi pe Hamilton în turul când acesta era la boxe. Cei de la Ferrari au devenit rapizi cam pe orice circuit şi cu Alonso care este un mare luptător au în acest moment prima şansă la titlu. Pneurile superuşoare şi pentru Fernando.
Felipe Massa
Pentru că a fost mereu langă colegul său şi uneori în cursă mai rapid decât el, pentru calificările foarte bune pe care le-a avut şi pentru că a arătat ca pe vremuri îi acordăm lui Massa nota 6 şi îi oferim pneurile superuşoare.
Michael Schumacher
Am râde, dacă nu ar fi de plâns. Ne întrebăm ce reacţie şi critici ar avea Vettel sau Hamilton asupra propriei echipe dacă în 4 din cele 6 curse maşina te-ar lăsa baltă. Niki Lauda a declarat după cursa din Monaco că nu a văzut aşa un ghinion ca cel avut de Michael în întreaga sa viaţă şi omul a trecut printr-un accident ce putea să îi fie fatal. Dar nimic nu e întâmplător. Schumacher va putea ieşi şi mai puternic din această situaţie şi tot ce sperăm este că în Canada să nu îl lase maşina fiindcă el îşi va face treaba. Pneurile superuşoare şi nota maximă pentru turul grozav din calificări şi pentru că a avut cel mai rapid ritm în cursă după intrarea lui Raikkonen la boxe şi până când maşina l-a lăsat.
Nico Rosberg
Cam rece Nico atunci când l-a felicitat pe Schumacher după calificări. Nu ştim el ce reacţie ar avea dacă ar fi avut maşina cu probleme a lui Michael. Dar a făcut o cursă cât de bună a putut şi calificări de asemenea. Pneurile superuşoare.
Kimi Raikkonen
A fost lent finlandezul în antrenamente şi greu şi-a găsit ritmul în calificări iar în cursă în ultimele tururi înainte de intrarea la boxe a fost cu 5 secunde mai lent decât ceilalţi care încă nu schimbaseră. Joi în antrenamente au fost stăpânii circuitului prin Romain dar apoi nu au mai găsit setarea potrivită. Pneurile medii pentru Raikkonen.
Romain Grosjean
A fost mai rapid în calificări decât colegul său şi asta nu ne lasă să îi dăm nota minimă pentru startul dezastros în care a lovit cel puţin 3 maşini. Nici o penalizare nu a venit de la comisarii de cursă. Nedrept, dar câte nu sunt nedrepte în F1? Pneurile intermediare de ploaie şi nota 2 pentru tânărul francez.
Paul di Resta – Nico Hulkenberg
Ambii piloţi Force India au făcut o cursă bună şi au fructificat problemele celor din faţa lor. Nu ne aşteptam să termine în puncte, dar ţinând cont că numai 15 piloţi au terminat cursa trebuia că cineva să ia şi punctele disputate. Pneurile uşoare pentru Di Resta şi cele superuşoare pentru Nico fiindcă l-a învins în calificări pe colegul său.
Kamui Kobayashi
Alt pilot căruia Grosjean i-a distrus cursa. Nu a avut nici o vină în incidentul care l-a scos din cursă, dar Kamui a fost mai lent în antrenamente decât Perez şi nu prea avem pentru ce să îl punctăm, decât cu pneurile medii.
Sergio Perez
A făcut prostii în antrenamente dar apoi şi-a văzut de treabă şi a terminat cursa pe locul 11 fiind plecat de pe locul 24. Îi oferim pneurile uşoare şi nota 5 lui Sergio.
Daniel Ricciardo
L-a bătut rău în calificări pe colegul său dar abandonul din cursă i se datorează lui în exclusivitate. În cursă însă a fost mai lent decât Vergne pe toată durată ei. Mult mai lent. Pneurile tari pentru Daniel.
Jean-Eric Vergne
Poate că cei de la Torro Rosso nu au făcut teste cu Jean-Eric punându-i pneuri intermediare şi că nu cei de a Red Bull le-au cerut acest lucru. Dar fiindcă ei ca echipă au greşit prosteşte şi că au pierdut un loc 7 ceea ce însemna enorm pentru Vergne îi acordăm doar pneurile medii, adică nota 4.
Pastor Maldonado
A greşit în cursă şi a ieşit afară. A văzut cât separă o victorie de un abandon dacă nu rămâi concentrat: două săptămâni. Pneurile tari pentru Pastor.
Bruno Senna
Din nou învins în calificări de colegul său dar în cursă a reuşit să stea în afară problemelor şi pe acest circuit nu e puţin lucru. A obţinut şi ultimul punct pus în joc deci merită din partea noastră pneurile uşoare.
Heikki Kovalainen
Din nou spunem că Heikki ar merita o a două şansă la o echipa bună şi credem că nu şi-ar supăra angajatorii prin prestaţiile sale. L-a supărat pe Button dar astea sunt regulile pe circuitul din Monte Carlo şi chiar dacă ne pare rău pentru Jenson noi îl felicităm pe Kovalainen pentru prestaţia sa şi îi acordăm penurile superuşoare din nou.
Vitaly Petrov
Kobayashi l-a scos pe Petrov din cursă, Kobayashi care a fost scos la rândul său de Grosjean. Grosjean e de fapt omul kamikaze. Însă în calificări mai lent bine decât colegul său cu aproape o secundă. Nu a putut să arate ce ar face pe acest circuit Vitaly dar noi numai pneurile medii i le acordăm.
Timo Glock
Glock a fost mare parte a cursei pe locul 10 dar apoi i s-a stricat aripa faţă şi a trebuit să bată în retragere. Păcat pentru el, un punct pentru Marrusia ar fi fost cât o victorie. Pneurile superuşoare dar nu uităm că de abia l-a bătut în calificări pe De la Rosa.
Charles Pic
A avut o problemă electrică şi a trebuit să se retragă din cursă, dar calificări slabe şi ritmul de cursă până la abandon a fost lent în comparaţie cu colegul său. Pneurile medii.
Pedro de la Rosa
Pneurile superuşoare. Pentru calificările avute şi pentru că nu a avut nici o vină în coliziunea de la începutul cursei care l-a determinat să abandoneze.
Narain Karthikeyan
Pneurile tari.