După ce am urmărit filmul „Dincolo de sunetul vitezei” dedicat vieţii lui Ayrton Senna, am avut un sentiment de iritare. Ceva şi ceva important nu se revelase. Am tot văzut vorbindu-se cât de rapid este el şi sigur ce caracter aparte avea. Asta o spun cei apropiaţi despre fiecare om ce pleacă. Dar nu s-a vorbit despre cele mai adânci dimensiuni ale omului Senna. Nu voi vorbi aici deloc despre curse, date biografice, despre el şi Prost şi cine a avut dreptate, ci doar despre un crez, despre ceva ce devine tabu în spaţiul public, devine interzis tocmai în numele libertăţii, despre credinţă; despre credinţa lui Senna.
Vreau să revin asupra momentului în care el a spus că l-a văzut pe Dumnezeu în ultimul tur al unei curse câştigate şi asupra altor nenumărate momente în care a afirmat că aceste rezultate ale sale sunt voinţa lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu.
În film, cunoscuţii, îl scuzau cumva pentru ceea ce declarase. “Nu a zis cum arăta Dumnezeu, ci doar că l-a văzut”. “El părea convins şi serios în ceea ce spunea, ce pot spune …”. “Era dreptul lui să creadă în aşa ceva” şi “cu toţii uneori săvârşim asemenea delicte.”
Oamenii spuneau despre el că este bun, că este genial, că îl respectau, dar puteau să îl urmeze, puteau să îl înţeleagă doar până intr-un punct al drumului său, nu pe întregul drum, nu puteau merge cu el pe calea care duce până la Dumnezeu. Cred că Senna era iritat de faptul că în jurul lui în Formula 1 era această atmosferă şi viziune tehnicistă asupra vieţii. Când creezi cea mai rapidă maşină din lume, cu cei mai buni ingineri şi câştigi, când nu o creezi pierzi, unde e Dumnezeu? E doar omul şi cunoştiinţele sale ne gândim cu toţii, unde e Dumnezeu, nu este nimica dincolo. În acest mediu Senna, care avea o ţară la picioarele sale, era cel care în continuare gândea altceva. Şi cred că de aceea a rămas modest în întreaga sa viaţa, fiindcă ştia că nu e numai meritul său.
Ei bine, cred că Senna, că oamenii de geniu care reuşesc să rămână şi modeşti în faima lor, că oamenii aleşi – să nu mă feresc de cuvinte – au menirea să ni-l descopere pe Dumnezeu; doar că noi, cei mai mulţi dintre noi nu îi putem urma aici. Senna ne arăta că atunci când faci totul cu pasiune şi asculţi în mod sincer de inima ta nu ai cum să nu reuşeşti şi mult mai important nu ai cum să nu te întâlneşti cu Dumnezeu.
Vine Paştele Ortodox şi în 1 Mai 1994 când Ayrton a murit a fost Paştele Ortodox şi cred că Dumnezeu l-a luat la el intr-o zi binecuvântată ca să arate lumii căci cu adevărat Senna l-a cunoscut în timpul vieţii şi că şi atunci intr-o zi de cursă Senna se va întâlni din nou cu El. Dar noi nu am înţeles mare lucru din această taină. Ne spunem că este o întâmplare, o coincidenţă eventual. Întâmplarea zicea cineva că este modul prin care Dumnezeu doreşte să rămână anonim, să rămână modest, să stea tainic în spatele lucrurilor. Dar prin asta nu înseamnă că Dumnezeu doreşte să rămână necunoscut nouă celorlalţi, cu siguranţă nu atât de necunoscut pe cât a rămas El din ziua învierii Fiului Său. De la începuturi, prin 1994 şi până astăzi în 2012. Sperăm că toţi piloţii, Duminică în 15 Aprilie, de Paşte să încheie cursa cu bine. Nici unul nu a mărturisit public cel puţin că s-ar fi întâlnit cu Dumnezeu.
Sărbători Binecuvântate!
Frumos articolul. Sarbatori fericite!
In sfarsit mai gasesti si altceva decat stirile obisnuite despre F1. Sarbatori Fericite!