George Russell va pilota pentru Williams în 2019.

Grila de start în F1 pentru anul 2019 se apropie de final odată cu anunțul conform căruia pilotul de rezervă de la Mercedes, britanicul George Russell, își va face debutul cu Williams în sezonul următor.

Russell, care a condus două sezoane FP1 pentru Force India și patru teste pentru Mercedes, îi va lua locul lui Lance Stroll la Williams, colegul său de echipă urmând a fi anunțat.

Britanicul, campion în GP3, care a intrat în programul de juniori al celor de la Mercedes la începutul lui 2017, a fost susținut masiv de Mercedes. El va intra pe grila de start în 2019 după un sezon impresionant în Formula 2.

„Este o mare onoare să mă alătur unei echipe cu prestigiul și performanțelor celor de la Williams. Formula 1 a fost visul meu dintotdeauna. Din copilărie, de când urmăream cursele, acum mi se pare ireal că mă voi alinia în grila de start alături de piloți pe care i-am admirat ani de zile”, a afirmat Russel.

El devine astfel primul pilot britanic care va concura pentru Williams, după Jenson Button, în 2000. Russell va avea doar 21 de ani când se va alătura pe grila de start din Melbourne, Australia, în martie.