Simona Halep în finala turneului campioanelor: “Mă simt incredibil, am făcut meciul perfect”

Simona Halep a făcut un meci mare, a triumfat cu 6-2, 6-2 şi a ajuns în finală unde mâine o va întâlni pe Serena Williams pe cea pe care în urmă cu 3 zile a învins-o şi pe care ieri a trimis-o în semifinală luându-i un set lui Ana Invanovic.

Sigur că mâine “este o altă zi şi un alt meci iar ea va fi mai concentrată, dar eu voi încerca să mă bucur de jocul pe care îl fac, de meci şi sunt pregătită orice s-ar întâmpla” a mai spus Simona Halep.

6-2;5-2, Simona pierde un ghem pe care l-a avut în mînă. Acum urmează la serviciu şi o face pentru a ajunge în finala turneului.

Reuşeşte un ghem la 0 Simona şi conduce cu 5 la 1.

Revine românca şi conduce cu 4 la 1.

Simona pierde ghemul pe propriul sreviciu după ce a condus cu 40-0.

Hai Simona!

3-0 pentru Simona care reuşeşte nişte returui formidabile câştigând ghem-ul la 30 după ce Agnieska a condus cu 30-15.

6-2; 2-0

Dacă în primul set Simona a fost la 85% din capacitate acum ea a ajuns la 95% odată cu Radwanska care a ridicat şi ea nivelul jocului. Simona câştigă la zero pe propriul servicu.

Simona obţine primul ghem al celui de al doilea set cu un lung linie cu reverul imparabil şi urmează la servici.

6-2 pentru Simona care câştigă primul set. Deşi scorul pare unul lejer, Simona a muncit mult pentru a reuşi cele două break-uri şi este aproape de cel mai bun tenis al său. Nădăjduim ca Halep să poată menţină ritmul.

Puţin prea slab şi prea încet al doilea serviciu al Simonei şi a suferit şi la procentajul primului, în rest jocul prestat de Simona este unul foarte exact.

Radwanska câştigă un al doilea ghem după un joc în care ritmul a fost dictat tot de Simona.

Simona conduce cu 5-1

simona halep made an impressive entrance for her second round robin match 1dg8c6uav2036zym6ijrw71m0 300x183 Simona Halep în finala turneului campioanelor: Mă simt incredibil, am făcut meciul perfect

Românca joacă la peste 85% din capacitate.

Simona reuşesşte al doilea ghem pe serviciul adversarei şi conduce cu 4 la 1.

3-1 pentru Simona care îşi câştigă serviciul după ce a salvat o minge de break.

Scor 2-1 pentru Simona care reuşeşte un prim break dupa un ghem cu mingi foarte frumoase şi disputate.

3 comentarii

  1. Superb meci! Superba victorie.
    Recunosc ca mi-a fost teama ca Simona nu va putea repeta jocul din primele doua intilniri din grupa insa … azi a fost extraordinara.
    Tinem pumnii stransi pentru finala de maine.
    Oricare ar fi rezultatul finalei,noi multumim de pe acum pentru reprezentatia de exceptie pe care ne-a dat-o.
    Hai Somina!

    1. Nu am inteles nimic din meciul lui Simona de azi. Mai ales in setul al doilea.
      A jucat de parca trebuia sa piarda.

  2. Post By F1 Manager

    Psihicul ei nu a fost asa cum a fost in celelalte meciuri.
    Daca Simona ar fi jucat la fel ca in oricare dintre zilele de la Singapore ar fi castigat. Nu a facut fata presiunii probabil.
    Williams este in declin si in 2015 cred ca va pierde suprematia.

Comments are closed.