Carlos Sainz : McLaren va ști cum să-și revină

Carlos Sainz crede că McLaren, unde va pilota în sezonul 2019, își poate reveni din criza actuală, chiar dacă echipa britanică se luptă pentru asta de la începutul erei hibride, care a inclus o reînnodare dezastruoasă a parteneriatului său cu Honda.

Spaniolul se va alătura celor de la McLaren în 2019 alături de pilotul junior Lando Norris și are încredere că problemele de acum pot fi remediate. Deși a trecut la motoarele Renault, renunțând la Honda în acest sezon, McLaren a continuat să fie în cădere liberă, nedând semne de îmbunătățire.

„Toate companiile, toate echipele, toți piloții au suișuri și coborâșuri, iar McLaren se află într-unul dintre aceste coborâșuri”, a declarat Sainz pentru EFE. „Cred însă că, fiind una dintre cele mai bune echipe din istoria F1, va ști cum să-și revină”, a adăugat el.

Spaniolul a recunoscut și că nu crede că primele trei echipe ar putea fi detronate, cu tabloul actual din Formula 1 împărțit în  două. „Dacă nu ești într-un Ferrari sau Mercedes, câștigarea campionatului mondial este un pic mai dificilă”, spune Sainz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.