Ecclestone: Epoca de aur a salariilor piloților a luat sfârșit!

Acele zile ale piloților de F1 care aveau salarii de zeci de milioane de euro au apus, spune fostul director de Formula 1, Bernie Ecclestone.

Și acest sezon, Lewis Hamilton rămâne cel mai bine plătit pilot de Formula 1, cu un salariu estimat la 48 de milioane de euro, în timp ce Sebastian Vettel câștigă 42 de milioane de euro de la Ferrari, cei doi fiind într-o ligă a privilegiaților.

După ei se află Daniel Ricciardo, care are de la Renault  un salariu de18 milioane de euro, în timp ce Red Bull îl plătește pe Max Verstappen cu 16 milioane de euro.

Criza financiară care a forțat Formula 1 să reevalueze costurile, s-a luat decizia reducerii plafonului bugetar pentru anul viitor la doar 130 milioane euro. Iar asta a făcut ca mai mulți piloți să fie de acord cu reducerile salariale pentru a-și ajuta echipele să supraviețuiască crizei. Inclusiv Lewis Hamilton își renegociază contractul pentru 2021.

Fostul director de F1 spune că Hamilton nu ar trebui să parieze pe mulți bani. „Niciodată nu va mai primi 50 de milioane de euro. În viitor, toți piloții vor trebui să facă reduceri drastice. Epoca de aur a luat sfârșit”, spune Ecclestone.

Formula 1 are în vedere adăugarea salariilor piloților la plafonul bugetar în următorii ani.

În prezent, salariile piloților, precum și cele ale primelor trei echipe câștigătoare sunt excluse din plafon.