Ferrari: Modificările pe care le-am făcut se vor vedea în Bahrain

Ferrari se așteaptă la un sfârșit de săptămână mai bun în Bahrain, echipa fiind convinsă că „toate modificările pe care le-am făcut” vor fi evidente.

Deși Scuderia a stabilit ritmul în testele din pre-sezon, s-a împotmolit la Melbourne, la Marele Premiu al Australiei, în deschiderea sezonului.

În lipsa echilibrului și cu o greșeală în direcția setării SF90, Sebastian Vettel a terminat pe un dezamăgitor loc 4, cu 57 secunde în urma câștigătorului cursei, Valtteri Bottas. Coechipierul lui Vettel, Charles Leclerc, în debutul său la Ferrari, a terminat pe locul 5.

În ciuda rezultatului, șeful Ferrari, Mattia Binotto, este convins că povestea din Australia nu se va mai repeta.

„Circuitul Sakhir are caracteristici foarte diferite față de cel australian, iar tracțiunea și frânarea sunt factori-cheie. Ca echipă, va trebui în Bahrain să ne asigurăm că am înțeles și am rectificat zonele în care am fost slabi în Australia și unde nu am reușit să exploatăm pe deplin potențialul mașinii noastre”, a declarat șeful Ferrari.

El a adăugat: „În Bahrain, ne așteptăm să vedem efectul modificările pe care le-am făcut, deși suntem conștienți că adversarii noștri vor fi din nou foarte puternici”.