Horner: Strategia Mercedes arată că ne consideră o amenințare

Directorul Red Bull, Christian Horner, consideră că „strategia” rivalilor  îndreptată împotriva echipei sale este un compliment privind amenințarea pe care aceasta o reprezintă.

Mercedes și Red Bull sunt prinse într-o luptă acerbă în Campionatele Piloților și Constructorilor din 2021 și, în mai multe etape, această rivalitate a crescut.

Plângerile venite din tabăra opusă s-au multiplicat în acest sezon, iar Red Bull a fost forțată să se ocupe  ȘI de directivele tehnice FIA. Printre cele mai notabile a fost controversa privind aripa spate, după plângerile Mercedes privind aripa spate a monopostului Red Bull RB16B.  Horner nu vede nimic rău în toate acestea.

De fapt, spune el, această „arătare cu degetul” demonstrează că Red Bull se află pe calea cea bună, forțându-și rivalul să recurgă la o astfel de strategie. „Arată doar că ne consideră o amenințare„, spune Horner.