Nico Rosberg, apel către participanții la Davos: Lăsați telefoanele deoparte. Începeți să acționați!

Campionul mondial de Formula 1 din 2016, Nico Rosberg, i-a îndemnat pe cei care vor participa la Forumul de la Davos să lase deoparte telefoanele și să înceapă să-și transforme vorbele în fapte.

Intervievat la o conferință Bloomberg în orașul elvețian, Rosberg a spus: „Sunt mulți oameni care vin aici cu idei grozave, după care toată lumea pleacă și nu se mai întâmplă nimic. Toți stau cu ochii în telefoane în timpul dezbaterilor și nu ascultă nimic”.

De când a renunțat la Formula , în 2016, Rosbeg își împarte timpul între rolul de comentator de F1 pentru Sky și televiziunea germană și cel de vlogger. El susține că fondurile europene ar trebui alocate unor investiții mai riscante, pentru a stimula inovarea în regiune. „Aceasta este una dintre problemele care ne ține în loc”, a spus fostul pilot de F1.

Rosberg urmează să anunțe pornirea unei noi afaceri „în următoarele două săptămâni”, care, notează Bloomberg, se va axa pe tehnologiile ecologice și pe industria de evenimente.