Piero Ferrari, vicepreședintele Scuderia, a declarat că inginerul Adrian Newey a refuzat, în repetate rânduri, ofertele de a se alătura echipei de F1. Inginerul Red Bull a încheiat recent un nou acord cu actualii campioni mondiali. Deși pilotul Max Verstappen și șeful echipei, Christian Horner, sunt lăudați pentru performanțele Red Bull, Newey este adesea citat ca fiind creierul din spatele operațiunii. De altfel, este considerat unul dintre cei mai mari ingineri de F1 ai tuturor timpurilor.
Într-un interviu pentru publicația italiană Autosprint, Piero Ferrari a admis că echipa sa a încercat să-l convingă pe Newey să vină să lucreze pentru ei în trecut, dar fără succes. ”Se pare că nu vrea să se mute. Îi place să rămână în Anglia”, a adăugat Ferrari. „A spus NU și lui (Luca di) Montezemolo și lui Jean Todt”, a declarat Ferrari.
Newey s-a alăturat Red Bull chiar de la începuturile sale pe grilă, lucrând pentru echipă, prima dată, în sezonul 2006. El a contribuit la supravegherea a două perioade de dominație din partea gigantului susținut de băuturi energizante. Sebastian Vettel a câștigat patru titluri între 2010 și 2013, Max Verstappen câștigând ultimele două. Un al treilea titlu pare tot mai probabil, Red Bull câștigând toate cele cinci curse de până acum, ultima fiind cea de la Miami, unde Verstappen a ajuns pe locul 1, după ce a plecat de pe locul nouă pe grilă. Vicepreședintele Ferrari, fiul legendarului fondator Enzo, a recunoscut că Newey a fost om foarte căutat, dar a decis să rămână în Anglia.