Turcia va înlocui Canada în calendarul de curse F1

MP al Canadei a fost anulat pentru al doilea an succesiv din cauza plandemiei și va fi înlocuit în calendarul F1 din iunie de Turcia.

Formula 1 a confirmat o schimbare în runda a-7-a a calendarului 2021, Marele Premiu al Turciei înlocuind Marele Premiu al Canadei pentru weekendul 11-13 iunie.

Din cauza restricțiilor de călătorie internațională în vigoare în Canada, a devenit imposibil ca participanții la Formula 1 să mai intre în țară fără o carantină obligatorie de 14 zile. Ceea ce a dus la schimbarea calendarului.

„Suntem recunoscători pentru eforturile promotorilor și autorităților din Canada, din ultimele săptămâni, pentru a încerca să țină cursa. Suntem încântați să anunțăm o prelungire de doi ani a parteneriatului nostru cu MP al Canadei”, spune Formula 1 într-un comunicat.

F1 a adăugat că va colabora cu promotorul din Montreal pentru a se asigura că fanii care au achiziționat bilete pentru evenimentele din 2020 și 2021 au opțiunea de rambursare sau de transfer de bilete la evenimentul din 2022.

Turcia revine în calendar după un prim eveniment palpitant, la Istanbul, în 2020, după 9 ani de absență, unde Lewis Hamilton a fost încoronat campion mondial pentru a șaptea oară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.