Ayrton Senna – o viaţă ca o cursă

22 de ani se implinesc Duminica de la moartea unui pilot de exceptie, am spune a Pilotului prin excelenta. Priviti doar volanul lui Senna si numarati butoanele si priviti apoi volanul oricarui pilot din zilele noastre si numarati butoanleş daca puteti. Si ne mai intrebam de ce nu este F1 ce a fost odata. Fiindca nu mai exista pilotaj pur si simplu, fiindca omul nu mai este in centru ci electronica si cipurile. De aceea viata noastra este mai urata, fiindca acest lucru se intampla in aproape fiecare aspect al vietii noastre.

„La sfârşit nu exista nici un sfârşit. Rămâne doar dragostea.”

„Trebuie sa inveti sa te cunosti, nimeni nu este perfect, si trebuie sa inveti din proprile greseli si sa nu le mai repeti.”

După ce am urmărit filmul „Dincolo de sunetul vitezei” dedicat vieții lui Ayrton Senna, am avut un sentiment de iritare. Ceva anume și ceva important nu ieșise la suprafață. Inițial nu am știut ce. Mi-am amintit vorbind despre el cei care l-au cunoscut spunând într-una cât de rapid este si a fost, despre caracterul său puternic, despre faptul că iubea copiii. Vorbind la rece: asta o spun cei apropiați despre fiecare om ce pleacă spre infinit.

Ce nu s-a spus? Nu s-a povestit despre cele mai adânci dimensiuni ale omului Senna. Acestea nu se refera la curse, date biografice, despre duelul si relatia dintre el și Alain Prost, despre cine ar fi avut dreptate (parca s-ar putea ca dreptatea sa fie doar de o parte!?).

Despre aceste adâncimi ale lui Ayrton Senna as dori sa vorbesc, despre un crez, despre ceva ce devine interzis, desuet si retrograd în spațiul public, devine practic interzis si asta tocmai în numele libertății, aș vrea să vorbesc despre credință; despre credința lui Senna, despre Dumnezeu.

Vreau să revin asupra momentului în care el a spus că l-a văzut pe Dumnezeu în ultimul tur al unei curse câștigate și asupra altor nenumărate momente în care a afirmat că aceste rezultate ale sale sunt voința lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu care lucrează.

În film, cunoscuți din Formula 1, îl scuzau cumva pentru ceea ce declarase. „Nu a zis cum arăta Dumnezeu, ci doar că l-a văzut”. „El părea convins și serios în ceea ce spunea, ce pot spune …”. „Era dreptul lui să creadă în așa ceva” și „cu toții uneori săvârșim asemenea delicte.”

Auzi: delicte!!!

 

Oamenii spuneau despre el că este bun, că este genial, că îl respectă, dar puteau să îl urmeze, puteau să îl înțeleagă doar până într-un punct al drumului său, nu pe întregul drum, nu puteau merge cu el pe calea care duce până la Dumnezeu. Cred că Senna era iritat de faptul că în jurul lui în Formula 1 era această atmosferă și viziune tehnicistă asupra vieții. Când creezi cea mai rapidă mașină din lume, cu cei mai buni ingineri și câștigi, când nu o creezi pierzi, unde e Dumnezeu? E doar omul și cunoștiințele sale gândim cei mai multi dintre noi, asadar unde este Dumnezeu? Probabil ca nu este nimic dincolo. În acest mediu ostil spiritualității, Absolutului, el, Senna, care avea o țară la picioarele sale, era cel care în continuare gândea, credea si mai ales știa altceva. Și cred că de aceea a rămas modest în întreaga sa viață, fiindcă știa că nu e numai meritul său pentru ceea ce reușise.

Ei bine, cred că Senna, ca toți oamenii de geniu care reușesc să rămână și modești în faima lor, că oamenii aleși – să nu mă feresc de cuvinte – au menirea să ni-l descopere pe Dumnezeu; doar că noi, cei mai mulți dintre noi nu îi putem urma aici. Senna ne arată că atunci când faci totul cu pasiune și asculți în mod sincer de inima ta si îi urmezi calea – fiindca inima este un organ al cunoașterii prin simțire, unul adesea superior rațiunii – nu ai cum să nu reușești tot ceea ce îți propui și mult mai important nu ai cum să nu te întâlnești cu Dumnezeu.

Vine Paștele Ortodox și în 1 Mai 1994 când Ayrton a murit a fost Paștele Ortodox. Cred, cred că Dumnezeu l-a luat la El pe Senna într-o zi binecuvântată ca să arate lumii căci cu adevărat Senna l-a cunoscut în timpul vieții și că și atunci, pe 1 Mai 1994, într-o altă zi de cursă, Senna s-a întâlnit din nou cu El. De data asta pentru totdeauna.

Dar noi nu am înțeles mare lucru din această taină. Ne spunem că este o întâmplare, o coincidență eventual. Întâmplarea zicea cineva că este modul prin care Dumnezeu dorește să rămână anonim, să rămână smerit, să stea tainic în spatele lucrurilor. Dar prin asta nu înseamnă că Dumnezeu dorește să rămână necunoscut nouă celorlalți, cu siguranță nu atât de necunoscut pe cât a rămas El din ziua învierii Fiului Său. De la începuturi, trecând prin 1994 și până astăzi în 2016. Sperăm ca toți piloții în ziua de Duminică 1 Mai, când sunt Sfintele Paști să încheie cursa cu bine și cu gândul la Dumnezeu. Sunt câțiva piloți care au mărturisit public credința lor în Dumnezeu.

Totul se întâmplă cu un rost. Și acum mă gândesc la cel pe care îl consider un mare pilot, cel mai mare din timpurile moderne. Să aprindem o lumânare și să spunem o rugăciune în aceste zile speciale și pentru un alt fiu – la fel ca noi toți ceilalți – al lui Dumnezeu, să ne rugăm pentru Michael. Pentru Michael Schumacher.

Hristos a Înviat!

4 comentarii

  1. Foarte frumos articol, multumesc!!! Cu toate ca eu am sarbatorit deja Invierea, am reusit sa ma ridic la dimensiunea scriitorului.
    Massa cu siguranta se va ruga mult in acest weekend.

  2. Adevarat a Inviat!

  3. Ma bucura faptul ca mai exista oameni care nu au uitat adevaratii actori de pe scena F1!!! Minunat articol!
    Odihneste-te in pace Senna!
    Suntem alaturi de tine Michael!

  4. Sa nu-l uitam nici pe Jules Bianchi,care la fel a dat totul pentru acest sport!

Comments are closed.