Șeful de aerodinamică al Red Bull pleacă la Aston Martin

Șeful de aerodinamică al echipei Red Bull, Dan Fallows, s-a alăturat echipei Aston Martin în urma unei dispute legale după ce a încercat să-și rezilieze contractul cu Red Bull.

Cu toate acestea,echipa care a câștigat de patru ori Campionatul constructorilor a insistat până acum că contractul său expiră abia în 2023, așa că șeful Red Bull, Christian Horner, susține anul trecut că Fallows va rămâne membru al echipei sale până atunci.

„Situația noastră cu Dan este foarte clară. Lucrează la mașina pentru 2021”, a spus Horner.
„Încă mai are o perioadă semnificativă de timp. El a semnat contractul abia la sfârșitul anului 2020, așa că mai e destul timp până la jumătatea anului 2023. Evident, îl vom ține ocupat pe tot parcursul contractului”, a precizat Horner.

Echipa Red Bull a declarat apoi că Fallows „rămâne un angajat al Red Bull Technology”.

Problema a ajuns în instanță, iar avocații lui Fallows au adus ca argument faptul că alți angajați au putut să plece înaite de expirarea contractului/

Cele două părți s-au înțeles până la urmă, iar Red Bull a fost de acord să permită șefului de aerodinamică să se alăture echipei de la Silverstone în aprilie 2022.

Suntem încântați că am ajuns la un acord cu Red Bull care îl eliberează mai devreme pe Dan de contract și așteptăm cu nerăbdare să se alăture echipei”, se arată într-o declarație a Aston Martin.