Cine este Nikolas Tombazis, omul care a preluat ștafeta în F1 de la Ben Sulayem

Înainte de începerea noului sezon de Formula 1, președintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, a luat o decizie care a uimit pe toată lumea: nu demisionează din funcție, dar nu va mai fi implicat în desfășurarea curselor de F1, predând ștafeta lui Nikolas Tombazis. El a fost numit în funcția actuală pe 18 ianuarie a acestui an, după cinci ani la șefia sectorului tehnic al monolocurilor. A făcut acest pas după o lungă carieră ca specialist în aerodinamică în Formula 1, în care a lucrat, printre altele, pentru Ferrari, McLaren și Benetton.

Cariera în F1 a început la Benetton

Tombazis, născut la Atena, a absolvit Trinity College de la Universitatea Cambridge în 1989, obținând o diplomă de inginer. Trei ani mai târziu, a obținut un doctorat în inginerie aeronautică la Imperial College London, ceea ce l-a pus pe radarul echipei Benetton F1. În același an, s-a alăturat echipei ca specialist în aerodinamică. Tombazis a făcut parte apoi din echipa Ferrari, în perioada în care Michael Schumacher a câștigat primele două titluri mondiale și  a ajutat  Benetton  să obțină titlul la constructori în 1995.

Ben Sulayem va rămâne activ

Pe lângă actuala promovare, Tombazis își va asuma o serie de responsabilități în sezonul actual. Într-o scrisoare către echipele de F1, Ben Sulayem a anunțat că nu va mai fi implicat în desfășurarea de zi cu zi a sportului și l-a desemnat pe Tombazis ca noul om de contact. Cu toate acestea, nu va exista nicio schimbare oficială a gărzii, deoarece Ben Sulayem va rămâne activ, ca de obicei, în rolul său de președinte FIA.