De ce o parte din personalul Ferrari a refuzat să sărbătorească victoria de la  Silverstone

O parte din personalul Ferrari a refuzat inițial să urce pe podiumul de la Silverstone după victoria lui Carlos Sainz de duminică, potrivit unui fost membru al Scuderiei.

Spaniolul a câștigat primul său premiu, în detrimentul lui Charles Leclerc, care s-a văzut din nou în situația de pune la îndoială deciziile strategice ale echipei sale.

La trei luni de la ultima sa victorie, Leclerc a văzut cum o altă posibilă victorie i-a scăpat printre degete după ce Ferrari nu i-a permis să-l depășească pe Sainz la începutul cursei.

Nemulțumirea lui a crescut și mai mult atunci când echipa nu a reușit, de două ori, să-l aducă la boxe pentru anvelope noi în timpul intrării pe pistă a Safety Car-ului.

Nu este un semn bun

Acum, presa scrie că o parte a celor din garajul Ferrari a refuzat, inițial, să participe la ceremonia podiumului și la ședința foto.

Potrivit fostului ofițer de presă Ferrari, Alberto Antonini, inițial, personalul nu a vrut să sărbătorească victoria în cursa de la Silverstone. „Mi-a fost relatat un episod urât, și am încredere în sursa mea, care a avut loc imediat după cursa de la Silverstone”, a scris Antonini pe formulapassion.it. Dacă este adevărat, acesta nu este un semn bun, a subliniat el.

O mică rivalitate sănătoasă în interiorul garajului este Ok. E bine ca fiecare mecanic și fiecare tehnician să-și încurajeze șoferul, dar interesul comun trebuie să fie victoria”, spune Alberto Antonini.

Deși Leclerc ar fi declarat presei că este de acord cu deciziile echipei, camerele au surprins momentul în care Mattia Binotto, șeful Ferrari l-a mustrat cu degetul pe șoferul său. Leclerc a încercat să minimalizeze incidentul, spunând că Binotto dorea doar să-l înveselească, dar Jenson Button, pilot de F1, crede că a fost vorba de altceva.