Verstappen a câștigat MP al Olandei, Russell și Leclerc au completat podiumul. Olandezul, cu un pas mai aproae de titlu

Max Verstappen și-a adjudecat victoria într-un captivant MP al Olandei, obținând a zecea sa victorie din acest sezon. Prin acest succes obținut acasă, pilotul Red Bull şi-a consolidat şi mai mult poziţia de lider, cu şanse tot mai mari în câştigarea celui de-al doilea său titlu consecutiv de campion mondial. George Russell (Mercedes) și Charles Leclerc (Ferrari) au completat podiumul, în timp ce George Hamilton a prins locul 4.

Cursa de la Zandvoort nu a fost lipsită de răsturnări de situație. Hamilton a profitat de problemele lui Sainz și de faptul că Verstappen a intrat la boxe și a preluat conducerea. Britanicul era urmat de colegul său de la Mercedes, Russel, și de Verstappen.

Api, Verstappen părea că are victoria asigurată, după ce a făcut o a doua oprire la boxe, în timpul unui Virtual Safety Car în turul 48, în timp ce Hamilton părea că va ajunge pe locul al doilea și Russell pe trei.

Ambii au început cursa pe anvelope medii (rivalii lor au început pe anvelope soft) dar au trecut pe la boxe pentru anvelope hard. Evenimentele de după turul 55, cu inntrarea Safety Car pe pistă au spulberat orice speranță de victorie pe care o mai avea Hamilton.

În turul 61, Verstappen a trecut ușor de Hamilton, iar Russell și Leclerc i-au urmat exemplul pentru a-l scoate pe Hamilton de pe podium.

În consecință, Hamilton s-a clasat pe locul patru, iar Carlos Sainz (Ferrari) și Sergio Perez (Red Bull) s-au luptat până-n ultimul moment pentru locul 5, pilotul Red Bull câștigând confruntarea datorita unei penalizari de 5 secunde pentru ca a plecat de la boxe intr-o maniera primejdioasa. Acest lucru le-a permis lui Fernando Alonso (Alpine) și Lando Norris (McLaren) să castige cate o pozitie, Sainz terminand cursa abia pe locul 8.

Esteban Ocon(Alpine) a terminat pe locul 9, chiar înaintea lui Lance Stroll, care a început și a terminat pe locul 10 pentru Aston Martin. Pierre Gasly a ratat punctele cu un loc 11 ​​pentru AlphaTauri, în timp ce Alex Albon a terminat pe locul 12, plecat de pe grilă de pe locul 15.

Cursele din Europa se încheie cu Marele Premiu al Italiei, de la Monza, în perioada 9-11 septembrie. Va reuși Ferrari să obțină o victorie frumoasă acasă sau Red Bull le va da peste cap toate planurile? Cert este că Max Verstappen se îndreaptă spre al doilea titul de Campion Mondial, având 109 puncte avans în fața lui Leclerc.

Acestea sunt rezultatele finale ale MP al Olandei.

Un comentariu

  1. Zi să mori tu că : în timp ce George Hamilton a prins locul 4.

Comments are closed.