Cursa MP al Canadei, anulată din cauza coronavirusului

Marele Premiu al Canadei a devenit cea de-a noua cursă de Formula 1 din 2020, care a fost amânată până la o dată care nu a fost confirmată. Cursa de pe circuitul de la Montreal era programată în 14 iunie și devenise prima cursă a sezonului ca urmare a anularii sau amânării primelor 8 runde.
Promotorii Marelui Premiu au declarat că decizia nu a fost luată ”deloc ușor”, și că nu fac decât să urmeze „îndrumările experților în sănătate” , furnizate de autorități.

Decizia face acum ca sezonul de F1 din acest an să se se deschidă cu cursa de la Marele Premiu al Franței, pe 28 iunie.
”Am lucrat îndeaproape cu prietenii noștri la Marele Premiu canadian și i-am susținut în luarea acestei decizii necesare pentru a asigura siguranța fanilor și a comunității F1”, a declarat președintele Formulei 1, Chase Carey.

Dintre cele nouă curse la care s-a renunțat până acum, doar două – cele din Australia și Monaco – au fost anulate în totalitate, F1 sperând să încadreze celelalte șapte mai târziu, pe parcursul anului.

Un comentariu

  1. Post By Borca Marius-Laurentiu (Laur F1)

    Nu e anulata, ci doar amanata!!!!
    Sunt doar doua MP anulate – Australia si Monaco! Restul, doar amanate.
    Din 22 de curse, am ramas cu… 13!!! Dar e imposibil ca intrecerile din Italia, Franta, SUA sa aiba loc.

Comments are closed.