Leclerc vrea să „dea totul” pentru a câștiga cursa acasă

Mulți dintre piloții de F1 locuiesc în Monte Carlo. În cazul lui Charles Leclerc, Marele Premiu de pe circuitul monegasc chiar se ține „acasă”. În timp ce se pregătește pentru prima sa apariție ca pilot pentru Ferrari, Leclerc știe că are șanse mari de a face ceva special la Monte Carlo în week-end. Leclerc va pilota duminică, pentru a doua oară, la Marele Premiu din Monaco, după ce anul trecut a avut o cursă dezastruoasă, când eșecul echipei Sauber l-a făcut să ajungă în urma lui Brendon Hartley de la Toro Rosso.

Privind în urmă, Leclerc speră însă la un „rezultat foarte bun” pentru el și echipa sa în 2019.
”Un Grand Prix acasă reprezintă întotdeauna un week-end foarte special”, a spus pilotul monegasc. ”Ajungând aici cu Ferrari, cu o șansă de a avea un rezultat foarte bun, vom forța limitele”.
Leclerc spune că este o mare onoare pentru el să conducă pe străzile din Monaco. „De fapt, este destul de ciudat, pentru că acestea sunt aceleași străzi … de pe care luam autobuzul pentru a merge la școală când aveam cinci sau șase ani. Acum însă e ceva special să fii pe ele într-o mașină de Formula 1”.

Șansa ca Leclerc să obțină prima sa victorie F1 la Monaco este destul de mare. Chiar dacă nu va fi ușor, pentru că, recunoaște el, Ferrari se află încă în spatele rivalilor de la Mercedes, chiar după două zile de testare la Barcelona.