Max Verstappen (Red Bull) a câștigat a șasea victorie consecutivă la MP al Marii Britanii. Olandezul a obținut primul loc la Silverstone, pentru prima dată în cariera sa, echipa sa reușind astfel să-și adjudece 11 victorii la rând – un record realizat până acum doar de McLaren. Verstappen, plecat din pole position, a reușit un timp de 1:25:16, după cele 52 de tururi, fiind urmat de Lando Norris, de la McLaren, și de Lewis Hamilton, de la Mercedes. Norris și-a egalat cel mai bun rezultat vreodată ajungând, acasă, pe locul 2. Pentru Hamilton a fost al 14-lea podium la Marele Premiu al Marii Britanii. Este pentru prima dată, din 1999, când doi piloți britanici ajung pe podiumul de la Silverstone.
Cursa nu a început atât de bine pentru Max Verstappen, deoarece a pierdut încă din primele secunde prima poziție în fața lui Lando Norris. Momentul în care britanicul l-a depășit pe olandez a fost acompaniat de uralele sutelor de mii de spectatori prezenți la cursa din Marea Britanie.
Co-echipierul lui Norris de la McLaren, Oscar Piastri, a terminat pe locul 4, având cel mai bun rezultat de până acum. George Russell (Mercedes) a ajuns pe locul 5, iar Sergio Perez (Red Bull) a obținut locul 6. Fernando Alonso (Aston Martin) a reușit doar un loc 7, fiind urmat de Alex Albon (Williams) și de cei doi piloți de la Ferrari, Charles Leclerc și Carlos Sainz.
Turul 34-lea l-a făcut Kevin Magnussen (Haas) să abandoneze cursa din cauza unur probleme la motor. Safety Car a apărut pe pistă, astfel că ultima parte a Grand Prix-ului a fost mult mai tensionată cu lupta pentru locul doi dintre Lando Norris și Lewis Hamilton.
Rezultate finale ale MP al Marii Britanii:
Pilot Echipă Puncte
1 Max Verstappen Red Bull 26
2 Lando Norris McLaren 18
3 Lewis Hamilton Mercedes 15
4 Oscar Piastri McLaren 12
5 George Russell Mercedes 10
6 Sergio Perez Red Bull 8
7 Fernando Alonso Aston Martin 6
8 Alex Albon Williams 5
9 Charles Leclerc Ferrari 2
10 Carlos Sainz Ferrari 1
11 Logan Sargeant Williams –
12 Valtteri Bottas Alfa Romeo –
13 Nico Hulkenberg Haas –
14 Lance Stroll Aston Martin –
15 Zhou Guanyu Alfa Romeo –
16 Yuki Tsunoda AlphaTauri –
17 Nyck De Vries AlphaTauri –
DNF Pierre Gasly Alpine –
DNF Kevin Magnussen Haas –
DNF Esteban Ocon Alpine