După ce am urmărit filmul „Dincolo de sunetul vitezei”, film dedicat vieţii lui Ayrton Senna, am avut un sentiment de iritare. Ceva şi ceva important nu ieșise la suprafață. Nu am stiut ce imediat. Mi-am amintit cum vorbeau despre el cei care l-au cunoscut mai ‘îndeaproape’ spunand într-una cât de rapid este si a fost, despre caracterul său puternic, despre faptul că iubea copiii. Vorbind la rece: asta o spun cei apropiaţi despre fiecare om ce pleacă spre infinit.
Ce nu s-a spus? Nu s-a povestit despre cele mai adânci dimensiuni ale omului Senna. Acestea nu se refera la curse, date biografice, despre duelul si relatia dintre el şi Alain Prost, despre cine ar fi avut dreptate (parca ar putea ca dreptatea sa fie doar de o parte!?).
Despre aceste adancimi ale lui Ayrton Senna as dori sa vorbesc, despre un crez, despre ceva ce devine interzis, desuet si retrograd în spaţiul public, devine practic interzis si asta tocmai în numele libertăţii, vreau să vorbesc despre credinţă; despre credinţa lui Senna, despre Dumnezeu.
Am să revin asupra momentului în care el a spus că l-a văzut pe Dumnezeu în ultimul tur al unei curse câştigate şi asupra altor nenumărate momente în care a afirmat că aceste rezultate ale sale sunt voinţa lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu.
În filmul vizionat, cunoscuţii îl scuzau cumva pentru ceea ce mărturisise. “Nu a zis cum arăta Dumnezeu, ci doar că l-a văzut”. “El părea convins şi serios în ceea ce spunea, ce pot spune …”. “Era dreptul lui să creadă în aşa ceva” şi “cu toţii uneori săvârşim asemenea delicte.” Auziți: delicte!!!
Oamenii spuneau despre el că este bun, că este genial, că îl respectau, că a fost un model. De urmat însă puteau să îl urmeze, puteau să îl înţeleagă doar până într-un punct al drumului său, nu pe întregul drum. Nu au putut merge cu el pe calea care duce până la Dumnezeu. Cred că Senna era iritat de faptul că în jurul lui în Formula 1 era această atmosferă creeată de oameni si ce duce la o viziune tehnicistă asupra vieţii. Când creezi cea mai rapidă maşină din lume, cu cei mai buni ingineri: câştigi, când nu o creezi: pierzi, unde e deci Dumnezeu? E doar omul şi cunoştiinţele sale gândim cei mai multi dintre noi. Aşadar unde este Dumnezeu?… În acest mediu ostil divinitatii, el, Senna, care avea o ţară la picioarele sale, era cel care în continuare gândea, credea si mai ales stia altceva. Şi cred că de aceea a rămas modest în întreaga sa viaţa, fiindcă ştia că nu e numai meritul său pentru tot ceea ce obţinuse.
Ei bine, cred că Senna, cred că oamenii de geniu care reuşesc să rămână şi modeşti în faima lor, că oamenii aleşi – să nu mă feresc de cuvinte – au menirea să ni-l descopere pe Dumnezeu; doar că noi, cei mai mulţi dintre noi nu îi putem urma aici. Senna ne arată că atunci când faci totul cu pasiune şi asculţi în mod sincer de inima ta si îi urmezi calea – fiindcă inima este un alt organ al cunoaşterii, poate cel mai important – când îţi asculţi simţirile nu ai cum să nu reuşeşti, nu ai cum să dai greş cu adevărat, ci doar atunci reuşeşti cu adevărat şi mult mai important, doar atunci te întâlneşti cu Dumnezeu.
Vine Paştele Ortodox şi în 1 Mai 1994 când Ayrton a murit a fost Paştele Ortodox şi cred că Dumnezeu l-a luat la el intr-o zi binecuvântată ca să arate lumii căci cu adevărat Senna l-a cunoscut în timpul vieţii şi că întâlnirea pe care a avut-o Senna cu Dumnezeu atunci în 1 Mai nu a fost prima. Greu de închipuit ceva mai trist, decât a te întâlnii pentru prima dată cu Dumnezeu in ziua morţii, iar moartea să fie o trezire la realitate. Însă în această privinţă nu avem de ce să fim trişti pentru Senna. Cei mai mulţi dintre noi poate nu am înţeles această lucrare, această taină. Ne spunem că este o întâmplare, o coincidenţă (ne)fericită eventual. Întâmplarea, zicea cineva: este modul prin care Dumnezeu doreşte să rămână anonim, să rămână smerit, să stea tainic în spatele lucrurilor. Dar prin asta nu înseamnă că Dumnezeu doreşte să ne rămână şi necunoscut doar că nu vine la noi neinvitat, nechemat și cu siguranţă nu dorește să ramână atât de necunoscut pe cât a rămas din ziua învierii Fiului Său, de la începuturi, din anul 33, trecând prin 1994 şi până astăzi în 2013.
Reeditare după editorialul din 2012.
Sărbători Binecuvântate!
O parte din coloana sonoră a filmului:
Un articol foarte frumos si care merita toata aprecierea. Felicitari! Sunt de acord cu tot ce ai relatat asa de placut. Senna era „dincolo” …in momentul in care crezi in Dumnezeu cu adevarat, atunci cu siguranta El isi face simtita prezenta si sufletul tau se bucura.
Senna este mai mult decat un pilot de curse! Pe langa faptul ca a fost unul dintre cei mai buni piloti, daca nu chiar cel mai bun pilot din istoria formulei 1, a fost un mare OM! Pe cat de putin uman era in timpul curselor, pe atat de uman era in afara circuitelor! (Spun asta fara sa il fi cunoscut si recunosc ca sunt subiectiv :) ) Oricine cauta sa se dezvolte dpdv personal ar trebui sa il aiba ca model pe Senna, pentru ca el a trecut de toate barierele si este pe un piedestal mult mai inalt ca oricine altcineva care a avut, are si tind sa cred ca va avea o legatura cu acest minunat sport!
jos palaria!