Din nou avem 22 de piloţi, 11 echipe şi 19 curse. Şi mai multe miliarde de euro investiţi în ce, într-o nebunie. Orgolii, politică, presiuni, spionaj şi nouă continuă să ne placă Formula 1. Ce este în neregulă cu noi înșine?
După testele dinaintea sezonului încercăm să vedem luminiţa de la capătul tunelului. Noi, unele echipe nu o văd deocamdată.
Red Bull.
Mulţi mustăcesc de bucurie în faţa problemelor avute în teste de către echipa campioană, însă când le vor veni de hac provocărilor, credem că maşina Red Bull va putea fi din nou cea mai competitivă şi cea la care toată lumea se va uita cu admiraţie. Aerodinamica este în continuare crucială în F1, chiar dacă nu la fel de mult ca şi în trecut. Îi credităm cu cel puţin o victorie anul acesta pe cei de la Red Bull şi lupta din interiorul echipei va fi dominată de Vettel însă am spune noi că nu aşa categoric cum se aşteaptă unii.
Mercedes
E drept că lucrurile arată foarte bine pentru nemţi şi nu doar pentru ei ci pentru toate echipele motorizate de aceştia. Îi vedem cu minim 3 victorii în acest an şi lupta dintre piloți spunem că va fi una la fel de strânsă ca şi anul trecut dar cu șanse bune de a fi dominată de Rosberg. De la ei ne aşteptăm să facă cele mai mari progrese pe parcursul anului.
Ferrari
Discreţi. Aşa i-am putea caracteriza pe cei de la Maranello. Însă nu în sensul rău, ci în sensul bun, în care îşi văd de treabă şi merg înainte cu planul lor. Credem că Alonso va fi mult peste Raikkonen în calificări. Cât de mult vor conta acestea în economia cursei nu putem şti, însă în mod normal ar trebuii să însemne ceva şi însemnă şi faptul că Fernando îl va bate pe Kimi şi în curse. Cel puţin două victorii anul acesta pentru italieni.
Lotus
Echipa a mers rău în teste şi sincer nu ne bucură acest lucru. Am vrea să vedem tot mai multe echipe cu bugete mai mici care reușesc să vină în faţă în Formula 1. Au timp să o facă, anul e lung, cel putin aşa pare la începutul sezonului, apoi se scurtează cu paşi mari. Grosjean spunem noi că va avea întâietate în faţa lui Maldonado.
McLaren
Şi pe aceştia îi credităm cu o victorie în acest sezon 2014. Şi mai credem că Button va avea viaţă grea alături de Magnussen în special în calificări, fiind greu de spus ce va fi în curse, unde totuşi poate prima experienţa lui Jenson.
Force India
De ce nu ar obţine Nico Hulkenberg sau Sergio Perez prima victorie din carieră în acest an? Aici lupta din echipa ni se pare foarte interesantă şi nu suntem aşa siguri ca majoritatea analiştilor care îl dau favorit cert pe Nico Hulkenberg. Rămâne de văzut. Sigur vor vedea podiumul in acest an echipa ‘indiană’.
Sauber
Nici aici nu vedem un sezon uşor pentru mult mai experimentatul Adrian Sutil alături de Esteban Gutierrez. Puncte da, multe chiar, dar nimic mai mult pentru Sauber în 2014.
Toro Rosso
Aşteptăm să îl vedem pe rus la treaba însă credem că cel puţin în prima jumătate a sezonului va fi mâncat cu fulgi cu tot de Jean-Eric Vergne. Câteva puncte pentru tauri roșii mici, nu prea multe.
Williams
Nu ştim cât este raţiune şi cât este dorinţă, însă vedem o victorie la echipa Williams în acest sezon şi spunem că Bottas este foarte bun, dar credem că Felipe Massa va avea întâietate.
Marussia
Chilton-Bianchi o luptă interesantă.
Caterham
Kobayashi peste Ericsson.
Cu multe abandonuri în prima parte a sezonului sunt șanse ca ambele echipe codașe să obțină punct(e). Noi le-o dorim.
Câţi câştigători de Mari Premii vor fi anul acesta?
Spunem minim 5 si maxim 7.
Va câștiga orice alt pilot mai mult de 5 curse anul acesta?
Nu. Nici vorbă.
Echipa surpriză a anului?
Williams sau/şi Force India.
Pilotul debutant al anului?
Kevin Magnussen.
Dezamăgirea anului?
Raikkonen sau Button.
Controversa anului pe partea tehnică?
Orice legat de răcirea motorului și înghețarea acestuia.
Surpriza totală a anului?
Campionatul câştigat de o echipă ‘mică’ gen Williams sau Force India şi de Massa sau Hulkenberg, or chiar Magnussen.
Pilotul surpriză al anului?
Magnussen sau Felipe Massa (Rosberg nu ar mai fi o surpriză).
Campionul mondial la constructori?
Mercedes
Campionul mondial la piloţi?
Nico Rosberg.

hamilton este un pilot mai bun ca rosberg
Posibil ;)
Multumesc pentru analiza, foarte interesanta la subiect. In mare parte sint de acord cu specificarea (ati facut-o partial si dvs) ca nu stim pe unde se situeaza Ferrari. Ferrari au avut un calendar de teste total diferit fata de celelalte echipe, nu si-au propus niciodata sa fie cei mai rapizi pe un tur, au efectuat destul de multe ture dar nu si la turatie maxima. Au utilizat o gramada de senzori (probabil ca sa coreleze cat mai exact comportamentul monopostului de pe circuit cu cel din tunelul de vant-au un tunel de vant nou- si simulator). Nu pare a fi slab motorul pe care-l au daca va uitati la rezultatele Sauber si Marussia. Cred ca pot constitui surpriza anului daca vor reusi sa dezvolte in directia buna monopostul tot timpul anului.
Fara suparare, dar daca Ferarri va domina nu ar trebuii considerat lucru acesta chiar o surpriza. Red Bull ne-a facut sa vedem asa lucrurile.
Am rugamintea sa verificati de ce nu se poate citi (mai exact nu se deschide pagina) articolul dvs „Analiza testelor facuta de Pirelli ….” articol din 03 martie 2014. Multumesc
Am pus alt articol care este vizibil acum. Multumim.
Eu multumesc
La capitolul „pilot campion” ii iau in vedere pe Hamilton, si cei doi piloti de la Ferrari, iar ca echipa campioana iau in calcul Mercedes, Ferrari si Williams. Din punctul meu de vedere acesti piloti si aceste echipe se vor clasa in top 3 al clasamentului. De asemenea mai cred ca vor fi multe rasturnari de situatie, multe surprize, multe update-uri… Va fi un an spectaculos cu final de-a dreptul aleatoriu!
kimi -dezamagirea anului……..va inselati!!!!! va fii in primi 3 si anul acesta daca nu chiar primul!!!
Si eu cred ca Mercedes va fi echipa campioana anul acesta.